Rainbows and Pots of Gold

Inainte de a incepe vreau sa le atrag atentia celor doua domnisoare care au aruncat un muc de tigara astazi in preajma Pietii Unirea ( de data asta nu la metrou). Rusine!

Asa.Acum.
Something for all you extroverts out there:
Once there was a little bird who was flying south; but the weather got suddenly cold and it froze. It fell to the ground. As it was laying there a cow came and crapped on it;the manure was warm so the bird defroze. The once again alive little bird started ciriping (excuse my lack of proper vocabulary). A cat heard it and went and cleared out all the manure and then ate the bird.
Moral of the story:
Not everybody who craps on you is your enemy. And not everybody who gets you out of crap is your friend. And if you're warm and happy, wherever you are, you should just keep your damn mouth shut.

Pastrati Curatenia!

Astazi in drum spre scoala am schimbat metroul cum fac in fiecare zi la Unirii de la magistrala 1 spre magistrala 2. Eh...acolo...unde isi incep munca metrourile moderne ale Bucurestiului, pe peronul unei statii din centru, era o punga de hartie a unei firme de produse de patiserie care va ramane nementionata. Cuprinsa de spirit civic am ridicat punga si am dus-o la cosul care era la mai putin de 2 metri.

Desi cand suntem pusi fata in fata cu asa ceva suntem inlclinati sa spunem ca nu avem de ce sa curatam ce au lasat altii (atitudine pe care trebuie sa spun ca am impartasit-o pentru o perioada semnificativa de timp) lucrurile nu sunt chiar atat de monocromatice. Ar fi cazul sa ne dam seama ca indiferenta nu o sa dea cu matura pe strazile din capitala si nici nu o sa stranga ambalajele care stau la 3 metri de cosul de gunoi din fata Ateneului Roman...de asemenea indiferenta nu o sa rezolve multe dintre problemele pe care le are Bucurestiul. Nu zic asta because i want to serve society or smth ci pentru ca vreau sa traiesc intr-un oras frumos...intentia este total egoista...Cateodata, admirand cladirile vechi sau gandindu-ma la o dupa amiaza linistita intr-o cafenea cu o carte in mana incepe sa imi placa orasul asta .. am un sentiment placut pe care de obicei mi-l poate induce doar citirea unei carti sau vizionarea unui film vechi...acest sentiment este risipit de imaginea oferita de ambalaje si sticle de cine stie ce bauturi pe jos.

Asa ca data viitoare cand vedeti o punga pe jos poate o sa va amintiti de postul asta. Si poate o sa va vada doi oameni care isi vor aminti de voi cand vor vedea si ei o punga pe jos ...

It's the end of the world as we know it

Da...cantecul este foarte cunoscut, este cantat de R.E.M. Nu asta e pointul postului astuia. Nu am mai postat de mult...mostly beacause nu prea pot sa zic ca am cititori fideli....nu asta e scopul blogului.Nici nu i-am facut foarte multa publicitate pentru ca ideea ar fi fost sa imi exprim frustrarile sau gandurile publicului fara ca acesta din urma sa stie ce mare privilegiu are.Abordarea este oarecum lasa banuiesc.

Acum in legatura cu titlul postului..obsesia mea pentru catastrofe naturale(sau nu) este bine cunoscuta in randul celor care cu adevarat ma cunosc...poate chiar si in randul celor care nu ma cunosc atat de bine..Well needless to say ca given this particular obsession banuiesc ca sunt multi oameni care sunt thankful ca fascinatia mea nu se naste din experiente premonitive. Astazi eu sunt thankful pentru faptul ca feelingurile alea enervante nu se concretizeaza...

Have you ever had the feeling that something really bad is heading your way...and by "your" way i don't mean as an an individual but as a group of people, a nation, a continent, a rase? That something so terrible is going to happen that Hiroshima will look like a cute little display of fireworks?No?.. Me neither.I was just saying...