I have new found faith

Sunt anumite momente de optimism in viata fiecaruia.Pentru unii mai multe, pentru altii mai putine. Eu le am in fiecare an. Poate nu in aceeasi perioada dar sunt acolo. Momente in care cred ca umanitatea merita salvata si trebuie sa contribui cu ceva la asta. Obsesia mea pentru ecologie fiind bine cunoscuta, calea in care as vrea sa salvez lumea este deja stabilita. Dar problema cea mai mare in treaba asta este lenea. sau poate faptul ca mereu astept momentul potrivit.

Intrebarea mea este:Nu avem toti prea multe momente genul asta?Momente in care vrem cu sa facem ceva. Ceva care ne pasioneaza dar gasim mereu scuze sa nu facem respectivul lucru. E prea devreme, sunt prea ocupat/a, mai tarziu...si asa mai departe.

Acest optimism ma face pe mine sa renunt la atitudinea mea sarcastica obisnuita si sa tin motivational speeches.

Cateodata am impresia ca ne e prea frica de ceea ce altii cred despre noi. Ca ne e prea frica sa ne bucuram de viata ca nu cumva sa nu parem patetici, ca ne e prea frica sa ne implicam intr-o cauza umanitara pentru ca nu e la moda sa iti pese, ca ne e prea frica sa traim intens pentru ca aceste trairi s-ar putea sa nu fie intotdeuna pozitive si suntem prea infricosati de eticheta "emo". Cateodata cred ca am ajuns ca in majoritatea cercurilor sa fiu precauta inainte sa spun anumite cuvinte. Cum ar fi "iubire". Ne ascundem problemele. Refuzam sa le abordam chiar daca abordarea ar fi laturalnica. Cliseele si frica de previzibil ne domina. Un final fericit e intotdeuna previzibil. O lectie de viata patetica. Si un cantec in care nu se simte sarcasm sau critica la adresa societatii contemporane nu e reusit. Pentru ca numele postul astuia si versurile anumitor melodii (gen Nada Surf- Concrete Bed) o sa roll some eyes.

Undeva pe drum am devenit atat de preocupati de ce cred altii despre viata noastra ca am uitat sa o traim. Si cu totii negam asta cu putere. Uram fenomenele globale. Uram globalizarea. Uniformizarea.Dar trist e ca ne straduim atat de mult sa nu fim ca ceilalti incat uitam cum este sa fim noi insine.